Indicatori care pot fi analizati pe baza contului de profit si pierdere

Indicatori privind contul de profit si pierdere in contabilitatea manageriala

Contabilitatea manageriala furnizeaza toata informația contabila care este cuantificata, prelucrata si transmisa pentru utilizarea interna de catre management, descrie circuitul patrimonial intern al intreprinderii, definit de activitațile consumatoare de resurse si producatoare de rezultate.

Are ca obiective calcularea analitica (pe feluri, purtatori de costuri, locuri de activitate) a costurilor si rezultatelor, bugetarea interna a activitații intreprinderii (pe locuri de activitate) si controlul de gestiune sau managerial privind costurile prestabilite si abaterile de la aceste costuri.

Conducerea intreprinderii moderne este in masura sa adopte decizii rationale, care sa permita obtinerea de rezultate optime, numai daca are in vedere ca, cheltuielile fixe si cele variabile se gasesc permanent intr-o anumita corelatie cu volumul activitatii, respectiv cu gradul de utilizare a capacitatii si cu pretul de vanzare al productiei. Aceasta corelatie se exprima cu ajutorul unor indicatori cum sunt: punctul de echilibru (cunoscut si sub denumirea de pragul rentabilitatii ori punctul critic sau punctul mort), factorul de acoperire, coeficientul de siguranta dinamic si intervalul de siguranta.

Punctul de echilibru, exprima acel volum al activitatii pentru care veniturile obtinute din desfacerea productiei sunt egale cu cheltuielile, adica sunt in echilibru, iar rentabilitatea este zero.

El arata punctul de la care orice marire a volumului productiei fabricate si vandute aduce intreprinderii profit, iar activitatea ei devine rentabila, dupa cum orice micsorare a volumului vanzarilor aduce intreprinderii pierderi, iar activitatea ei devine nerentabila, bineinteles cu respectarea corelatiei dintre costuri, preturile de vanzare si sortimentul productiei.

Punctul de echilibru se poate calcula la nivelul intreprinderii, al sectiei, al locului de cheltuieli sau centrului de costuri, la nivelul grupelor de produse si chiar pentru fiecare produs in parte. Pe baza lui, structurile in cauza pot determina influenta modificarii costurilor, respectiv a cheltuielilor variabile si fixe, a preturilor de vanzare si a volumului desfacerii asupra profitului.

Aritmetic, punctul de echilibru fizic se calculeaza ca raport intre cheltuielile fixe totale ale perioadei si contributia bruta unitara la profit.

Prin multiplicarea punctului de echilibru fizic cu pretul de vanzare se obtine relatia de calcul a punctului de echilibru valoric (sau cifra de afaceri critica).

Cifra de afaceri critica se mai poate stabili pornind de la volumul total al vanzarilor ca raport intre cheltuielilor fixe si rata marjei pe cheltuielile variabile.

Necesarul sau factorul de acoperire reprezinta rata rentabilitatii procentuale, calculata dupa cum urmeaza: fie raportand contributia bruta la profit, la volumul total al desfacerilor la pret de vanzare (cifra de afaceri) si apoi inmultind cu 100, fie raportand cheltuielile fixe la volumul desfacerilor la pret de vanzare la nivelul punctului de echilibru (CAc) si inmultind cu 100. Acest indicator arata cate procente din volumul vanzarilor sunt necesare pentru acoperirea cheltuielilor fixe si obtinerea unui profit. Deci, cu cat acest indicator va fi mai mare, cu atat si profitul va fi mai ridicat.  Aceasta inseamna ca intreprinderea trebuie sa orienteze politica de fabricatie si desfacere catre produsele cu factorul de acoperire cel mai ridicat.

Coeficientul de siguranta dinamic se calculeaza ca raport intre cifra de afaceri totala (volumul desfacerilor totale) din care se deduce cifra de afaceri la nivelul punctului de echilibru (volumul desfacerilor la nivelul punctului de echilibru) si cifra de afaceri totala si inmultind cu 100.

Coeficientul de siguranta dinamic, astfel calculat, arata cu cat pot sa scada vanzarile in mod relativ pentru ca intreprinderea sa ajunga la punctul de echilibru. Orice scadere peste acest coeficient va face ca intreprinderea sa intre in zona pierderilor. Deci toate deciziile de micsorare a vanzarilor trebuie sa fie luate in limita coeficientului de siguranta dinamic.

Intervalul de siguranta (drum sau cale de siguranta) se calculeaza ca diferenta intre volumul desfacerilor totale si volumul desfacerilor la nivelul punctului de echilibru, evaluate de pret de vanzare, adica intre cifra de afaceri totala si cifra de afaceri la nivelul punctului de echilibru.

Intervalul de siguranta are aceeasi semnificatie ca si coeficientul de siguranta dinamic, cu deosebirea ca informatiile sunt prezentate in marimi absolute si nu relative.

Levierul operational (sau coeficientul de volatilitate). Scopul desfasurarii oricarei activitati este maximizarea rezultatelor cu un minim al eforturilor.

Masura unei astfel de activitati este levierul operational, care exprima modul in care suportarea cheltuielilor fixe contribuie la obtinerea rezultatelor. Astfel, acest indicator are o valoare cu atat mai ridicata cu cat raportul existent intre cheltuielile fixe si cele variabile este mai mare.

Interpretarea indicatorului este urmatoarea: cu cat valoarea levierului operational este mai ridicata, cu atat profiturile intreprinderii vor fi mai sensibile la modificarea volumului vanzarilor.

O crestere a volumului vanzarilor va avea ca rezultat o crestere mai accentuata a rezultatului intr-o intreprindere al carui levier operational este mai ridicat, decat intr-o intreprindere unde cheltuielile variabile sunt predominante.

Daca aceasta corelatie ar fi respectata si in cazul scaderii volumului vanzarilor (adica daca rezultatul intreprinderilor care raporteaza un nivel mai inalt al levierului operational scade mai rapid decat in cazul intreprinderilor care produc cu un levier mai scazut), atunci conducerea intreprinderii ar trebui sa-si puna problema alegerii structurii costului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *